O relație abuzivă constă într-un tipar de comportamente folosite de către unul dintre parteneri. Scopul său este acela de a obține putere și control asupra celuilalt partener cu care se află în relație.
Orice persoană se poate afla într-o astfel de relație, indiferent de vârstă, nivel intelectual, statut profesional, educație. Important este să recunoaște semnele unei astfel de relații și să decizi ceea ce este mai bine pentru tine.
Spre deosebire de abuzul fizic care cauzează durere fizică și urme, semnele abuzului emoțional nu sunt evidente. Din păcate, el este la fel de dăunător unei persoane precum abuzul fizic sau sexual.
Orice formă de abuz ne atacă stima de sine, dar abuzul emoțional o face în mod direct. Din păcate, efectule sunt devastatoare. Abuzul emoțional pe lângă faptul că te face să fii confuză, speriată și lipsită de putere, te determină să iei decizii în defavoarea propriei tale persoane!
Dacă te afli într-o relație sau mariaj, care te neîmplinește și nu ai puterea să ieși din ea, să divorțezi, răspunde-ți sincer la următoarele întrebări.
Cum recunoști o relație abuzivă și afli dacă ești victimă
Ești umilit/ă constant de partener/ parteneră în fața altor persoane.
Partenerul îți critică acțiunile și te fac să te simți ca și cum n-ai fi în stare să faci nimic bine.
Îți amintește în mod repetat de eșecurile și defectele tale.
Vrea să controleze totul, inclusiv acțiunile tale și deciziile tale să fie ale lui.
Iubitul/ iubita face glume nepotrivite, răutăcioase și umilitoare la adresa ta.
Nu îți valorizează sentimentele și îți spune adesea că greșești.
Refuză să faceți sex, ca o formă de pedeapsă față de tine.
Îți aruncă priviri dezaprobatoare și disprețuitoare. Te controlează mental.
Îți dărână toate visurile și îți minimizează realizările.
Împărtășește cu alții secretele și momentele voastre intime, împotriva voinței tale.
Te consideră incapabil/ă să știi ce e mai bine pentru tine și spune și altora acest lucru.
Te învinovățește pentru eșecurile lui/ei, starea și nefericirea lui/ei.
Nu suportă ironiile la adresa lui și devine irascibil când alții râd sau se distrează pe seama lui/ei.
Te face să te simți prost, dacă vrei să-ți vezi prietenii și te împiedică să ieși fără el/ea.
Îți induce ideea că trebuie să-i fii recunoscător/recunoscătoare pentru că ești în acea relație.
El/ea are tot timpul dreptate, iar tu niciodată.
Îți controlează finanțele pentru a-ți putea controla comportamentul și modul de viață.
Îți critică prietenii/ prietenele și face totul pentru a te îndepărta de ei.
Te sună sau îți trimite mesaje constant, ca să te verifice. Vrea să știe unde și cu cine ești și ce faci atunci când nu sunteți împreună.
Te acuză de lucruri care nu sunt adevărate și îți cere dovezi de iubire.