

Cine îl înlocuiește pe Măruță la emisiune? Weekend-ul a venit cu vești neașteptate pentru fanii emisiunii La Măruță: Cătălin a fost confirmat cu virusul COVID – 19. Imediat ce a aflat, prezentatorul și familia lui s-au retras acasă și vor sta în izolare pentru următoarele 14 zile. Cu toate acestea, emisiunea continuă, live, de la ora 15:00.
Magitot îl înlocuiește azi pe Măruță la emisiune
După ce și-a pregătit studioul de acasă pentru edițiile următoare, Cătălin a lansat o provocare online: ”Cum ziceam ceva mai devreme: lumini am, cameră am, îmi trebuie un om în platou! M-am gândit la prietenul meu, Magitot! E băiat talentat… voi credeți că se descurcă?”. Vechi prieten al emisiunii, Magitot nu a stat pe gânduri și i-a răspuns: ”Tu nu ești acolo, o să fiu doar eu singur cu invitații. Poate dacă mă ajuți și intri și tu, vin”.
Fanii emisiunii au putut vedea, apoi, pe contul lui Magitot și o confirmare oficială a acestuia: ”Pentru că prietenul la nevoie se cunoaște, mâine îl voi ajuta pe Cătălin să prezinte ”La Măruță”. Mai exact, eu voi fi pe platou și el mă va ajuta de acasă. Ne vedem la 15:00 pe PRO TV”.