Te-ai întrebat vreodată ce ne-am fi făcut fără Netflix, în perioada pandemie? Dacă nu, poate ar fi timpul să o faci sau să citești propunerile de filme ale începutului de an, ca să înțelegi alegerile majorătății. Am pregătit pentru tine o selecție Netflix, filme ianuarie 2021, care vor avea premiera luna aceasta.
De când cu lockdown-ul privim cu și mai mare nesaț Netflix. Nu mai călătorim, dar visăm că o vom face și ne golim mintea de informații admirând peisajelor superbe din filme. Trăim poveștile și privim cu încântare ținutele cochete ale personajelor. Le comentăm, analizăm și ne gândim că, într-o bună zi, când pandemia va trece, ne vom întoarce la stilul de viață pe care acum, ne este dat să îl vedem doar în filme. Ne uităm la filme romantice, în care un el și o ea își trăiesc povestea de dragoste în orașe europene și jurăm că vom ajunge și noi acolo. Urmărim filme de Crăciun, cu happy end, doar pentru a ne destinde și a evada din realitatea noastră. Descoperim lucruri noi în documentare și, mai toți am devorat cele șase sezoane „The Crown”, în care ne-am refugiat ca-ntr-un drog.
Netflix a început 2021 în forță. Iată lista Netflix, filme ianuarie 2021 care vor avea premiera luna aceasta.
Ce filme să urmărești la Netflix, în ianuarie 2021
7 ianuarie – “Princes of a woman” – Frânturi de femeie”. Filmul prezintă drama unui cuplu din Boston, devastat de pierderea copilului. Cea mai afectată este mama, care se luptă cu urmările emoționale profunde apărute pe fondul pierderii bebelușului ei. „Prieces of a woman” este un lungmetraj produs de Martin Scorsese. În rolurile principale îi vom vedea pe Shia LaBeouf și Vanessa Kirby, actriță care a câştigat premiul pentru cea mai bună interpretare feminină la Veneţia, pentru acest rol.
Din 5 ianuarie – “Blade Runner 2049 – Vânătorul de recompense” (2017). Film de super acțiune cu: Harrison Ford, Ryan Gosling și Ana de Armas.
Din 8 ianuarie – Azizler – Dilema lui Aziz – film turcesc. Aflat în plină criză existențială, nemulțumit de ceea ce a realizat până la vârsta sa, Aziz își trăiește viața tristă, împărțindu-se între locul de muncă și casă. Filmul turcesc se bucură de o distribuție de excepție și o poveste actuală, în care mulți dintre noi ne vom regăsi.
Din 15 ianuarie – “Eye in the Sky” cu Helen Mirren și Aaron Paul.
Din 15 ianuarie – „Bombshell” – cu Charlize Theron, Nicole Kidman și Margot Robbie, trei prezentatoare Fox News își pun cariera în pericol și stârnesc o furtună la locul de muncă, după ce demască mediul de lucru toxic creat de șeful lor.
Lansare în 22 ianuarie – White Tiger – Tigrul alb – film indian. Din 22 ianuarie 2021 „Tigrul alb” este filmul nou de la Netflix! Realizat după un bestseller “The New York Times”, filmul „Tigrul alb” spune o poveste aparent clasică. Un șofer sărac, înzestrat cu o inteligență sclipitoare, este angajat de o familie bogată. Ambițios, viclean și fără să-și piardă ținta din vedere, el reușește să devină antreprenor și să ajungă în vârful lumii bune.
Lansare pe 29 ianuarie – „The Dig” – „Situl” cu Ralph Fiennes și Carey Mulligan. Povestea are loc înaintea celui de-al Doilea Război Mondial, când un arheolog fără prea mare pregătire este angajat de o văduvă bogată să facă săpături pe proprietatea sa.
Seriale care revin cu noi sezoane, la Netflix, din ianuarie 2021