Horoscopul zilei 29 Decembrie 2020

Luna plină începe să se simtă deja de la orele amiezii. Ne pregătim de emoții, de fragilitate și de a ne asculta intuiția și sufletul. Dar mai ales, ne pregătim să ne vindecăm. Să intrăm în noul an fără răni afective!

O zi de înțelegere și de vindecare, de revelații și de descoperirea unor răni ce se cer vindecate. O zi în care putem avea stări extreme, acum râs, acum plâns sau acum reci, acum super emoționali.

Berbec

Te pregătești de luna plină care îți va aduce emoțiile din suflet la suprafață. Acele emoții față de familie sau față de mamă și de copilărie. Rănile copilărie se pot face simțite și ele pentru a te vindeca.

Taur

O zi de vindecare și pentru tine. Frustrări din diferite neînțelegeri vor năpădi în mintea ta pentru a le conștientiza. Dacă nu, atenție la certuri și tensiuni care au acel rol declanșator de frustrări din trecut. Nu este o zi în care să îți impui punctul de vedere, decât dacă vrei un conflict.

Gemeni

Și pentru tine se apropie luna plină de emoții și fragilitate. Dimineața ești în formă, dar împrăștiat, însă cum se așterne seara și luna va străluci plină pe cer, te vei răscoli prin simțiri. Este o lună plină care vrea să îți aducă aminte să te bucuri de viață și de emoțiile frumoase. Să te bucuri de ce ai și să te vindeci de cea ce îți lipsește.

Rac

O zi importantă pentru că luna plină va urma la noapte în zodia ta. Ai nevoie să te echilibrezi, să te armonizezi și să nu mai atragi situații frustrante. Trebuie să vezi unde greșești și de ce ai acest tipar de a te pune în situații de suferință sau de frustrare.

Leu

Te pregătești de lună plină și tu. Dimineața este plină de idei și tot felul de gânduri, dar la amiază și spre seară atenție la sănătate și mai ales la stomac sau la probleme pe fond emoțional. Trebuie să te decizi să vindeci rănile trecutului. Să le digeri și să schimbi tiparul pentru a evita pe viitor același gen de situații sau de răscoliri. Totul se întâmplă în forul tău interior și nu vrei să ceri ajutorul, nu vrei ca nimeni să știe despre asta! Însă poate acesta este tiparul pe care trebuie să îl schimbi. Ajută-te tu, dacă nu vrei ajutorul altcuiva, însă nu lăsa sufletul să plângă în tine și nu te îmbolnăvi!

Fecioară

O dimineață agitată și o seară cu lună plină și mai agitată. Este o zi care îți cere calm și înțelegere. Iar dacă vei reuși să îți folosești intuiția și dacă vrei, iată momentul. În viață mintea te ajută, dar sufletul te ghidează. Nu uita!

Balanță

O zi lină și o seară de lună plină! Ai o dimineață de evoluție, o zi de creștere. Luna plină își va răscoli energiile și ție îți va răscoli emoțiile. Mai ales pe cele legate de ceilalți, de marea casă și marea familie; societate. Ai nevoie de armonie în tine și în exteriorul tău. Acolo unde o poți aduce cu tine vei putea găsi un loc cald. Despre aceste aspecte îți va vorbi luna plină: capacitatea ta de a armoniza și nu doar simpla ta prezență. Fii mediator, fii calm, fii artist, fii intuitiv, înțelegător.
O seară care abundă în emoții ce te vor armonios. Altfel, atenție la lecții de personalitate care te vor ghida pe calea luminoasă. Atenție la certurile din jurul tău.

Scorpion

Dimineața este plină de nervi pentru tine, abia aștepți luna plină și ai dreptate. Ea va aduce energia care ție îți place. Emoțiile sunt însă încărcate negativ sau ele vor arăta tot felul de răni de vindecat. Astfel că, îți recomand să vezi cum poți transforma defectul în calitate și rana în bucurie. Luna plină poate aduce cu ea magia de care ai nevoie pentru astfel de transformări; într-o singură clipă.

Săgetător

Dimineața agitată în cuplu, iar seara te invită la emoții. Ai nevoie să ieși dintr-un moment de criză afectivă sau de paralizie emoțională. Ziua te ghidează spre a te organiza în plan administrativ. Dacă știi să îți asculți intuiția vei găsi repede drumul de ieșire din criză.

Capricorn

Dimineața plină de stres și muncă, iar pe seară atenție la cât de pus pe ceartă ești. Pare că nu mai suporți sensibilitatea nimănui și că te ridici la conflict ușor. Luna plină de fapt îți sugerează să îți asumi propriile răni și să îți iei angajamente cu sensibilitate. Trebuie, mai devreme sau mai târziu, sensibilitatea să își găsească loc în tine. Chiar dacă te lupți să nu arăți că în sinea ta tu singur te-ai înfrânt demult, evită să te superi pe cei care îți arată oglinda.

Vărsător

Tot o singură dată și tot spre final de an și pentru tine luna plină te așează pe pilonii tăi și te ghidează către tine însuți. Dimineața zilei te va mai răscoli cu tot felul de idei, iar seara îți spune să te calmezi și să te odihnești. Ai nevoie de câteva zile de temperare și liniște. Sănătatea ta este fragilă și poți aprecia că ai făcut suficiente lucruri cât să îți permiți un pic de răgaz.
Luna plină îți arată că este vremea să te ocupi de tine. Dacă mai ai încă mult de muncă încearcă să fii eficient și să îți păstrezi zile de relaxare și de visare. Tot anul ce vine vei avea momente în care te vei aventura cu adrenalină în tot felul de scopuri și sensuri.

Pești

O dimineață enervantă chiar. Parcă nu te mai înțelegi cu nimeni și vrei să ieși din casă cât mai repede. Dacă acasă totul este plin de energii greoaie, iată că nici luna plină de la noapte nu îți va arăta variante mai vesele. Probabil că va trebui să te îngrijești de un prieten care îți plânge pe umeri. Dar măcar rănile lui nu sunt ale tale. Ai nevoie, însă și tu de relaxare. Ascultă ploaia sau mantre de apă pe internet și relaxează-te la un masaj.

Related Posts

Lasă un comentariu

Privacy Preferences
Politica de confidențialitate
Societatea prelucreaza o serie de date cu caracter personal ale Utilizatorilor (fie ca sunt sau nu inregistrati) atunci cand utilizeaza Site-ul si/sau orice Serviciu oferit de Doinita Oancea.ro (spre exemplu cand cumparati un abonament sau participati la concursurile si/sau campaniile noastre).

Aceasta politica de confidentialitate („Politica”) descrie ce tipuri de date cu caracter personal sunt prelucrate, cum sunt acestea utilizate, care sunt optiunile dvs. in legatura cu aceste prelucrari, precum si modul in care Noi vom respecta drepturile pe care le aveti in calitate de persoana vizata conform legislatiei privind protectia datelor cu caracter personal, inclusiv Regulamentul (UE) 2016/679 („GDPR”).

INAINTE DE A UTILIZA DOINITAOANCEA.RO, SAU ORICARE DINTRE SERVICIILE NOASTRE, VA RECOMANDAM SA CITITI CU ATENTIE ACEASTA POLITICA PENTRU A INTELEGE CUM VA SUNT PRELUCRATE DATELE CU CARACTER PERSONAL.
%d blogeri au apreciat: