Augustin Viziru: “Ultimii doi ani de dinainte să moară tata, au fost cei mai urâți ani din viața mea”

Augustin Viziru, proaspăt câștigător al celui de-al cincilea sezon “Ferma”, a scris în exclusivitate la secțiunea “Două pagini”, de pe www.doinitaoancea.ro despre cel mai dificil moment al vieții lui, moartea tatălui său. În 2011, Petru Viziru fusese diagnosticat cu un cancer pulmonar, stadiul 4, iar medicii nu îi mai dădeau nicio șansă la viață. Tatăl lui Augustin Viziru a rezistat încă doi ani și jumătate, până în primăvara lui 2013, când l-a părăsit.

Augustin Viziru despre ultimii ani din viața tatălui său:

“Când am aflat vestea că tatăl meu nu mai este, ceva s-a schimbat în mine. Și perioada de dinainte să se ducă a fost foarte grea, încărcată, iar aceste probleme de viață m-au maturizat brusc.

Ultimii doi ani de dinainte să moară tata, au fost cei mai urâți ani din viața mea. Au fost doi ani, doi ani și jumătate, de când am aflat de boala lui și până s-a stins din viață.

De acolo a început schimbarea, de atunci sunt altfel.

Până atunci, deși eram deja mare, mă consideram copilul lui tata. Nu aveam nicio grijă și credeam că pot să fac orice pe lumea asta. El nu lăsa pe nimeni, niciodată, să vorbească un cuvânt urât la adresa mea. Tatăl meu nu m-a pedepsit niciodată. O singură dată mi-a dat o palmă peste picior. Două săptămâni nu am vorbit eu cu el și el plângea efectiv să îl bag în seamă.

Tata avea atâta încredere în mine, în ceea ce sunt și reprezint, încât, nimic nu putea să mă doboare. Era încrederea pe care mi-a creat-o el, pe care mi-a dat-o să o am față de mine.

Augustin Viziru despre ultimii ani din viața tatălui său: “atunci a avut loc trezirea mea”.

În momentul în care au apărut problemele, greutățile, boala tatei, atunci a avut loc trezirea mea. Când vezi că lumea nu este chiar așa și că nu mai ai acel sprijin, ba chiar acela trebuie să fii tu, să pui umărul la treabă, să nu depinzi de nimeni și să devii stâlpul, lucrurile se schimbă foarte multe.

Din copilul rebel, am devenit bărbat. Mă rog, aș mai fi “copilarit” puțin în ritmul ăla dacă s-ar mai fi putut.

Așa am învățat brusc ce înseamnă responsabilitatea. Și tot atunci am ajuns să înțeleg că maturitatea are partea sa frumoasă, că devii altfel și că te bucuri în alt mod față de cum o făceai.

Când eram mic, treceam foarte ușor cu vederea peste lucrurile bune pe care mi le oferea viața. Mi se părea că totul mi se cuvine, că este normal să fie așa. Mi se părea firesc să se întâmple lucruri bune în viața mea.

Apoi, în momentul în care au început să vină problemele, una rea, două, trei, șapte, nouă, am înțeles că diferența se face între cei care cedează și cei care nu cedează. Și eu nu am cedat nicio secundă pentru că așa m-a învățat tata, capul sus toată viața, indiferent de situație.

A fost o perioadă grea însă, în același timp, chiar dacă m-a marcat, cred că, de fapt, este cea mai bună chestie care a putut să ni se întâmple. Pentru că, acum am capacitatea necesară să fac diferența dintre rău și bine și să pot să îmi educ fetița așa cum trebuie.

Petru Viziru: “Câinii latră, ursul merge, tată”

Vorba tatei era: “câinii latră, ursul merge, tată”. Pe principiul acesta m-a crescut și ori de câte ori aud vorba asta, chiar și ăn ziua de astăzi, îmi amintesc imediat de el.

Ce am învățat de la tata? Multe, foarte multe însă, cel mai important că încredere în tine și cea pe care le-o dai altora este totul!

Cea mai haioasă întâmplare pe care mi-o amintesc este din perioada în care tata avea o echipă de fotbal. El mă iubea atât de mult încât, atunci când mă duceam pe teren, la meci, și îi spuneam: “tată vreau să joc și eu”, el scotea de pe teren un jucător care se antrena de 4-5 ori pe săptămână, ca să joace fii-su.

Eu nu mă duceam la antrenamente ca ceilalți, dar dacă „băiatul lu’ tata” voia să joace într-un meci, trebuia să joace! Țin minte că într-o zi, m-a băgat într-un meci cu miză. Am jucat foarte slab, am făcut atât de multe gafe în tot meciul ala.

Augustin Viziru: Doamne, cât de mândru putea să fie

La un moment dat, antrenorul echipei adverse, care cred că avea un fel de rivalitate cu tata, el avea că, tata nu avea nimic cu nimeni, tot îi instiga pe ceilalți jucători și pe cei din tribună să se ia de mine.

Și au început toți să strige:”băi, ai greșit secția! băi grăsane!”, că eu eram mai durduliu pe atunci. Îl vedeam pe tata cum se enervează, cum fierbe și nu putea să spună nimic că jucam rău, prost. Dar prin minutul 88’-89’, când era 1-1 în meciul ala cu miză pe viață și pe moarte, se dă lovitură liberă de la 30 de metri.

Pun mâna pe minge, m-am lăsat pe ea și dau gol direct. O pun în vinclu. Păi, când a început tata să arate semne obscene la toată tribuna “na, fir-ați ai naibii să fiți!”, s-a făcut liniște și nimeni nu a mai scos niciun sunet. M-am dus la tata, l-am luat în brațe și mă uitam la el. Avea o bucurie în ochi, în privire. Doamne, cât de mândru putea să fie, se citea totul pe chipul său. Așa era tata, iar asta este una dintre cele mai puternice amintiri care ne leagă!”

Te-ar putea interesa “Nicole Cherry continuă povestea la rubrica “2 pagini”, de pewww.doinitaoancea.ro

Related Posts

Lasă un comentariu

Privacy Preferences
Politica de confidențialitate
Societatea prelucreaza o serie de date cu caracter personal ale Utilizatorilor (fie ca sunt sau nu inregistrati) atunci cand utilizeaza Site-ul si/sau orice Serviciu oferit de Doinita Oancea.ro (spre exemplu cand cumparati un abonament sau participati la concursurile si/sau campaniile noastre).

Aceasta politica de confidentialitate („Politica”) descrie ce tipuri de date cu caracter personal sunt prelucrate, cum sunt acestea utilizate, care sunt optiunile dvs. in legatura cu aceste prelucrari, precum si modul in care Noi vom respecta drepturile pe care le aveti in calitate de persoana vizata conform legislatiei privind protectia datelor cu caracter personal, inclusiv Regulamentul (UE) 2016/679 („GDPR”).

INAINTE DE A UTILIZA DOINITAOANCEA.RO, SAU ORICARE DINTRE SERVICIILE NOASTRE, VA RECOMANDAM SA CITITI CU ATENTIE ACEASTA POLITICA PENTRU A INTELEGE CUM VA SUNT PRELUCRATE DATELE CU CARACTER PERSONAL.
%d blogeri au apreciat: