O dată la câțiva ani, simt cum mi se întâmplă să mă întâlnesc cu “NOUA” eu. O nouă formă a mea transformată sau poate doar îmbunătățită a ceea ce am fost înainte de întâlnire.
Acest lucru nu cred că este valabil doar pentru mine. Cu toții ne construim din mii și mii de bucățele. Fiecare gând, fiecare rând citit într-o carte, fiecare emoție, sau situație întâlnită/trăită/simțită se pun una lângă cealaltă și formează varianta noastră de la zi la zi, an la an sau de peste ani.
Ne transformăm câte puțin, în fiecare moment al existenței noastre. Ai simțit vreodată cum părticele din tine se usucă și cad pentru a lăsa loc altor părticele noi să-și facă simțită prezența?
Astăzi, mă prezint în fața ta din nou. Sunt aceeași și totuși puțin altfel, cu multe piese de puzzle care încă își caută locul. Poate mai curajoasă. Poate mai sigură și stăpână pe mine. Poate mai conștientă de ceea ce pot să creez și să ofer.Bine ai venit! Numele meu este Doinița Oancea și sunt polivalentă. Mă rog, la bază sunt actriță.
Atunci când nu joc în seriale, filme și piese de teatru, mă dedic altor proiecte care îmi fac plăcere. Am descoperit în timp, că pot găsi și alte zone de interes și mă bucur că în această perioadă le pot acorda atenția cuvenită.
De 7 ani creez și haine. Acesta este mai mult ca un hobby decât un business. Îmi place lumea colorată a industriei creative. Sunt doar 7, deși dorința am avut-o cu mult înainte.
Întotdeauna lucrurile se întâmplă la timpul potrivit și nu neapărat atunci când ne dorim noi. De ce îți spun asta? Pentru că visurile trebuie urmate. Pentru că au trecut câțiva ani, vreo doi, de când îmi doresc să fac o revistă online. La momentul acela, nu aveam nicio viziune și nu știam exact cum aș vrea să arate și ce să conțină. Așa că totul a rămas la stadiul de idee. O dorință ascunsă într-un sertar al minții, pe care, de atunci, nu cred că l-am mai deschis până recent. Totul s-a întâmplat într-o dimineață de LUNI, 5 Octombrie! Habar n-am care a fost trigger-ul, cu ce am reușit să pun un mâner sertarului și să îl deschid, însă important este că s-a întâmplat!
Iar mai departe a fost așa:
Alo, Bogdan? Știu că e cam dimineață, dar mi-a venit o idee! Mă ajuți să îmi transform blogul într-o revistă online?
Bogdan: – Da, facem. Și ce vrei să conțină?
…Hai că pun pe foaie acum și te sun înapoi.
Așa că m-am apucat de notat idei în agendă. În timp ce puneam pe hârtie ce aș vrea să conțină revista, simțeam cum crește sufletul în mine. Iar ea se creiona.
Am pus rubrici: Două pagini (un spațiu pe care l-au rezervat tuturor celor care vor să se exprime liber), Beauty, Blonda de la Drept, Art Home&Deco, Dezvoltare personală, Fashion, Horoscop, Travel, Sănătate și Blog, mai puțin sau deloc politică și știri alarmiste.Îmi place puterea unei idei. Îmi place cum crește și se concretizează iar faza de “început” din toate proiectele mele personale este etapa pe care nu o uit niciodată, indiferent de cât de mult reușesc să ridic un proiect. Este curajul unui nou început.
Cum să definesc această plăcere sau cu ce să aseamăn satisfacția pe care o simt în perioadele astea, nu știu să zic. Dacă stau să mă gândesc, aș spune că sunt ca un grădinar care cumpără semințe de flori, pregătește solul, îl pune în vase pentru răsad, plantează semințele si apoi le udă: după care le iubește și le privește cum prind rădăcini. Cred că așa aș vedea aceste etape de început ale lucrurilor pe care le fac.
Sunt Doinița Oancea și sunt polivalentă
Revenim la revistă. În următoarele 2 zile am căutat prieteni care să mi se alăture, pentru că știu că lucrurile extraordinare nu le poți face singur, ci alături de oameni cu care rezonezi.
Au urmat câteva nopți albe petrecute în fața monitorului, în “bucătăria” revistei, pentru a-i da cea mai potrivită înfățișare ideii de “Lifestyle & More Magazine” ce se lansează astăzi, 23 noiembrie 2020.
Mulțumesc prietenilor mei jurnaliști, critici de artă, artiști, juriști, medici, hair stylisti, antrenori fitness, esteticieni, profesioniști în domenile lor, cei care mă susțin și mă ajută în acest proiect.
Îți mai spun doar atât: au trecut 20 de ani (calendaristic sunt 19) de când am pășit prima dată în curtea Facultații de Jurnalism și Filosofie. Cine ar fi zis că, după atâta timp, o să redescopăr o dragoste pierdută și o să devin editor șef al unei publicații online?!
Eu, Doinita Mihaela Oancea, sunt pentru unii: un om, o persoana necunoscuta, o persoana publica,o actrita, o prietena,singura fiica, iubita, cunostinta,dusman,tiganca…sau mai stiu eu ce. Pentru mine, sunt Doinita, o persoana nemultumita de realizarile ei, de tot ce are si ce face. Tot timpul vreau mai mult, tot timpul cred ca nu e destul, tot timpul cred ca e loc de mai bine. Dar Uneori primesc palme, si ma trezesc ..si tot ce pot sa spun e : Multumesc Doamne !
Ești o dulce💋🌹
Bună ziua! Te felicit!👑
Sarbatori fericite!!! Esti SUPERBA!!!